Doi fotbaliști de la CFR Cluj s-au ales cu contractele reziliate, iar acesta este încă un semn că antrenorul Dan Petrescu dă afară tot.
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor a anunțat încetarea raporturilor contractuale dintre CFR Cluj și fotbaliștii Andrei Peteleu și Valentin Serebe.
CFR Cluj tocmai s-a despărțit de alți doi jucători. Este vorba despre fundașul dreapta Andrei Peteleu și atacantul Valentin Serebe. Primul a ajuns la CFR Cluj în ianuarie 2023, dar a jucat doar șase meciuri pentru echipa lui Nelu Varga. În stagiunea precedentă a fost împrumutat la U Cluj.
Valentin Serebe s-a alăturat grupării ardelene la începutul acestui an și a bifat doar patru meciuri, dintre care două în sezonul regulat precedent, unul în play-off și altul în cupa României. în total, a stat pe teren doar 26 de minute.
„FC CFR 1907 CLUJ SA vs. SEREBE VALENTIN YACOBO – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu data de 11.09.2024. Definitivă.
FC CFR 1907 CLUJ SA vs. PETELEU IONUȚ ANDREI – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturile contractuale prin acordul părților, începând cu data de 11.09.2024. Definitivă”, a transmis LPF pe site-ul oficial.
Peteleu și Serebe nu sunt singurii jucători la care Dan Petrescu a renunțat de la începutul actualei stagiuni competiționale. Portarul kosovar Armend Thaqi s-a întors în țara natală, la SC Gjilani, la începutul lunii august, iar Arlind Ajeti a fost cedat la echipa turcă de primă ligă Bodrum, în schimbul a 300.000 de euro.
La capitolul plecări intră și atacantul Daniel Bîrligea, pe care Gigi Becali a plătit două milioane de euro pentru a-l lua la FCSB. De asemenea, Nelu Varga a păstrat un procent dintr-o eventuală viitoare vânzare a jucătorului.
Bîrligea a debutat, deja, la campioana României, în amicalul câștigat cu 3-0 în fața celor de la FC Voluntari. În aceeași partidă, a bifat primele minute pentru gruparea bucureșteană și Mihai Popescu, adus de la Farul Constanța.
„Planurile CFR-ului erau să mă vândă afară, în Europa, doar că nu s-au găsit acordurile.
Eu am încredere în mine, ştiu ceea ce pot şi cred că aici pot să fac mult mai bine decât ceea ce am făcut la CFR pentru că e o echipă munceşte foarte mult pe faza ofensivă şi cred că mă poate ajuta mult mai mult să mă dezvolt, să am am mai multe ocazii să creez mai mult.
În primul rând au fost mai decişi, m-au sunat mai repede, au fost foarte rapizi, mi-au spus «Te vrem» şi nu s-au lungit, au fost direcţi, scurt şi la obiect. Am venit aici pentru suporteri, pentru climat, pentru că tot clubul e foarte important şi organizat şi, cu siguranţă, şi pt Europa”, a dezvăluit Bîrligea, la scurt timp după ce a semnat cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER